Cluj-Napoca, I'm Yours

în ultimul an, se întâmplă rar de tot să rămân în cluj pentru mai mult de 5 sau 6 zile consecutive. vin aici și am de fiecare dată impresia că orașul ăsta se află sub un clopot de sticlă imens, de care nu numai că nu trec razele solare nocive (chiar și pe caniculă, poți să respiri ok), dar care îmi fabrică o lume plină de minunății, care mai de care mai frumoase și mai plăcute, pentru o snoabă mofturoasă ca mine.

în lumea asta de sub clopot, duc o viață aproape exemplară, mai ales vara. diminețile încep cu cafele spumoase și însorite în flowers sau în fața clădirii centrale UBB, locuri în care revin de câte 10 ori pe zi :) povestea continuă cu școală, bibliotecă și wifi prin locațiile din oraș. ador căminul 14, tocmai din cauza asta, prefer numai să dorm aici, așa că serile mele includ flowers peste program, concerte și alte plimbări. a neverendingloungesession.

după câteva sperieturi nocturne prin făget, cu câini, debateri și jackdanielscupepsi, aseară am fost în midi, la noisia. se știe, n-am nevoie de alcool pentru dnb, dar clubul ăsta m-a lăsat cu cele mai incredibile imagini.. auditive. după ce mi-am scos sufletul dansând, am stat vreo oră aruncată pe-o canapea, doar ca să ascult muzica. vorba ceea, fuckmybrains!

printre evenimente mari și mici, gen vernisaje fotografice, preteni și colegi sau bere cu profesorii și invitații lor arhitecți, de la bucurești, se conturează imensul meu regret că iată, trebuie să ies în curând de sub clopot. să-l ridic și să mă strecor pe sub el, ca să merg în chișinău (nu mai zic 'acasă', pentru că nu mai știu ce să cred). și acolo, redevin rece, iau atitudini, calculez și mă tot gândesc cum naiba să fac să fie mai bine. la ce bun atâta angoasă?

moldova paşte fericit

nu mai pot de-atâtea ştiri. de ştiri din proaste în şi mai proaste, iar apoi în ştiri care penetrează sângeros limita umanului, a imaginabilului şi a bunului simţ.

îmi promit în fiecare dimineaţă a ultimelor zece zile să nu mai citesc ştiri. să-mi las creierii în pace, să planific, să pot să mă concentrez şi să-mi reabilitez senzaţia de control asupra lumii.

dar crimele se întâmplă, se lasă descoperite şi mă urmăresc, pentru că totul se vede.

paştele care vine e ridicol, perfid şi grotesc. nimic, niciodată nu mi-a mai provocat atâta ură şi greaţă.

A fost sau n-a fost?

adică, ce-a fost?

e o săptămână de când am urcat, senină, în acceleratul de bucurești, pentru a merge la vot. până duminică, la ora 9pm, când s-au închis secțiile de votare, iar unimedia a publicat rezultatele exit poll - toate bune și frumoase. încrezători și candizi, am avut o zi în care am fost siguri că iată, iată, vine schimbarea! o facem chiar noi! de fapt, tocmai am făcut-o!!

acceleratul a ajuns la ora 4am înapoi în cluj-napoca, oră la care se cunoșteau deja rezultatele preliminare ale scrutinului: angoasa, incredibilul, obscenul și tragicul de toate culorile s-au conturat iremediabil. inspirați de cele mai ieftine filme cu spioni, comuniștii și-au înscenat a doua zi propria distrugere, pentru ca, apoi, să se victimizeze în fața proștilor, să atace românia și să încalce legislația (internațională și, să zicem, națională).

de departe, de-acolo din cluj, toate acestea purtau un caracter de senzație imposibil de redat acum: 30 mii de oameni, revoluție, control asupra parlamentului, arborarea tricolorului autentic pe președinție, lupte de stradă - toate, din vorbele sacadate ale domnului de la „vocea basarabiei”. mai mult, pateticii și americanii, presa extaziată și schizofrenii, nu s-au liniștit până n-au conferit tot felul de titluri mărețe acestei agitațiuni, pe care să le descrie în articole pertinente și posturi de blog: revoluția twitter, the candle revolution, the twitter riots, etc.

au fost articole bune în the economist, pe bbc și la cnn, dar toată treaba asta cu facebook, twitter și revoluția tinerilor devenea din ce în ce mai deranjantă. de ce dracu e numai a tinerilor? adică, vreau să întreb, unde ne-au fost părinții? adică, de ce n-au ieșit și ei să ne susțină și să ne atenționeze cu vigilența lor că printre manifestanți există provocatori? că noi nu suntem decât niște disperați, actori fără aviz la o mare farsă..

ne-am mobilizat și noi în cluj și, începând de marți, am demonstrat în fiecare seară pe piața avram iancu și la monumentul rezistenței anticomuniste. dar, ceea ce am arătat lumii până la urmă, și noi, și cei din bucurești, iași, paris și chișinău, n-a fost decât că există vreo 10 - 20 mii de moldoveni de treabă: studenți și angajați peste hotare, sau studenți și elevi acasă, care se conduc după o altă paradigmă și au o imunitate intrinsecă pentru incultură (politică). atât. restul au lăsat să se înțeleagă cât de indiferentă le este situația. părinților și bunicilor noștri le este totuna!

joi, presa s-a dezmeticit și a început a explica lucrurile din nou: cum a fost cu vandalismele și cu revoluția, care sunt interesele ue și sua (adică, dezinteresele lor), care e implicarea rusiei și a româniei (aici, a se observa doar lipsa de implicare), ce spune opoziția pe care copiii ăștia au votat-o (inclusiv, și ce ar trebui să spună, pentru că, în mare, a cam tăcut) și tot așa. pe final, agitațiunea din moldova a rămas despuiată și limpede ca o amiază de duminică: totul a fost o manevră de a păstra puterea, de a distruge ceea ce se numește (numai!) „opoziție”, de a pune pe fugă și pe moldovenii de treabă rămași în țară și de a rupe-o definitiv cu românia! de a termina odată cu „jiocurile estea!”.

comuniștii au trecut la „contra-atac” (asupra lor, de fapt, pentru că ei au pus la cale „revoluția” și.. offf, nu mai explic. înțelegeți.): după o călătorie aventuroasă dinspre cluj, am ajuns ieri în chișinău ca să-l găsesc distorsionat, prăfuit și trist. presa, inclusiv cea străină, este persecutată, tineri nevinovați sunt răpiți în plină zi (și stradă), toți acei despre care spuneam că sunt „de treabă” (acătării, adică) se gândesc încotro să plece, ca să-și facă o viață nouă și eliberată, o viață în care se poate sta pe facebook!

(apropo, oricât aș vrea, tot nu-mi prea convine plaxo ăsta :D )

e o panică explicabilă, de-acord, dar nu cred că mai trăim vremurile în care vreun regim ar recurge la omucideri în masă. este evident faptul că dacă ne conformăm cu toții, vom dispare în fiecare noapte câte unul-doi, până se spală ăștia de noi (sau până trec sărbătorile și plecăm înapoi, prin românia). degeaba îi criticăm pe europeni, americani, pe filat sau pe chirtoacă, dacă și noi ne comportăm ca niște fricoși impenetrabili și ne schimbăm obsesiv parolele la mail. situația în care suntem acum e ca o stare de natură, un război al fiecăruia contra celorlalți, circumstanțe în care toți sunt suspecți și securiști, deopotrivă.

noroc că oamenii deștepți au scris despre asta cu mult timp înainte de „trezirea moldovei”. thomas hobbes, de exemplu, spunea prin 1600 și ceva că

„din cauza fricii pe care o avem faţă de fiecare, găsim potrivit să scăpăm din această condiţie şi să ne găsim tovarăşi, pentru că, dacă e să fie război, atunci acesta să nu fie purtat împotriva tuturor, fără ajutoare.” (Leviathan)

dacă starea aceasta mai continuă, băgate mi-s picioarele-n orașul ăsta pentru totdeauna. am unde să mă duc și la fel se vor descurca și compatrioții mei acătării.
am dat de la mine 3 săptămâni ca să mai văd ce se întâmplă, timp în care voi ieși pe piață (dacă mai iese cineva cu mine ;), fără să mă deranjeze că netul abundă de numele meu și că, deși sunt 13 persoane cu numele gurău ana, nu e prea greu pentru un securist care se respectă să-și dea seama că eu sunt anume eu. și coldplay tot așa o zis, don't panic :)

bine aţi venit acasă!

... dar mai bine nu veneaţi, s-a gândit probabil oficialul care ne-a întâmpinat, zâmbind drăgăstos, la intrarea în ambasada româniei din bucureşti. deşi a părut sincer, faptul că se află în serviciul actualei guvernări de la chişinău, îi face pe toţi ai lui susceptibili de culpă. acasă, my ass, ipocriţilor.

cu tradiţionalul patriotism de afişaj, studenţii basarabeni au făcut coadă în faţa misiunii diplomatice, de chiar foarte dimineaţă. dacă ideea de a cânta la chitară piese doina şi ion e potrivită/drăguţă/admirabilă, atunci cea de a-ţi vopsi tricolorul pe obraji sau de a-l lega la fund, îmi aminteşte, în cel mai bun caz, de un meci de fotbal.

iar jandarmeria are grijă să cureţe zona de tinerii "suporteri" ai românismului din moldova, îndemnându-i pe alegători să se care mai repede de lângă ambasadă, dacă tot au votat. vă ziceam, e ca la fotbal. galerie şi jandarmi.

suspectă situaţie. parcă adineaori am fost salutată şi, mă rog, welcomed, aşa de frumos în "casa mea", iar acum mă văd alungată din "propria" curte.

se vorbeşte tare, se vorbeşte în rusă şi, pe de-asupra, foarte urât. se traversează strada aiurea, se scuipă din mers, se îndreaptă ochelarii imenşi de soare şi se fac poze în faţa casei lui gigi. se flutură tricolorul, se cântă "sfântă ni-i casa", se scot paşapoarte. se pun ştampile, se aprind ţigări şi se discută "politică".

"afară", în celălalt bucureşti decât cel din ambasadă, e uber-linişte. casa lui gigi, din vecinătate, are aerul unui muzeu naţional. pe scurt, e duminică.

gila m-a readus pe strada occidentului, într-un lamentabil cămin al universităţii de arte. şi mă tem că rămânem numai cu strada.

Biblioteca de Filosofie (I)

seria aventurilor mele în calitate de student la filosofie in mirificul cluj continuă. spun ”aventuri”, pentru că toata treaba asta cu studenția numai o aventură mai poate fi. iar culmea aventurii (ca în seria de bancuri la acest subiect) e să fii student la filosofie. in cluj.

în timp ce toată lumea e plecată acasă, iar în cămine pătrunde în sfârșit ceva aer curat, eu mă găsesc bine merci la facultate. asta pentru că așa a fost fixat orarul sesiunii pentru specializarea noastră. dar nu tocmai aici se află problema - clujul e într-un mod plăcut mai bizar în aceste zile de vacanță a tuturor, dar nu și a mea.

dar cum trebuie neapărat să existe ceva care să mă enerveze, aceasta e exact biblioteca de filosofie, care.. se mută. acum. în plină sesiune. dezordine, cărți împachetate, miros de vopsea, praf și dezorientare. iar celelalte biblioteci, filiale ale celei centrale, au program până la ora 15:00.

e 14:35. n-am scris decât mai puțin de-o pagină și am de scris minim 8, până poimâine dimineață. cărțile nu am voie să le împrumut, pentru că sunt student străin. aș citi câte ceva de pe net, dar nu am unde mă duce ca să fie liniște, cald și net. toate împreună. înțelegeți?

înțelegeți, domnule profesor? voi spune eu poimâine, încercând în mod disperat să mă justific pentru tâmpenia unei situații, a cărei vină nu o port.