Thursday, September 03, 2009

* * *

filosofia nu este o putere. religiile, statele, capitalismul, știința, dreptul, opinia, televiziunea sunt puteri, nu însă și filosofia. filosofia poate cunoaște mari bătălii interioare, dar sunt bătălii în glumă. nefiind o putere, filosofia nu se angajează în bătălie cu puterile, însă poartă în schimb un război fără bătălii, o gherilă împotriva lor. și nu poate vorbi cu acestea, ea nu are nimic să le spună, nimic de comunicat, ea poartă doar negocieri. așa cum puterile nu se mulțumesc să fie exterioare, ci trec de asemenea în fiecare dintre noi, fiecare dintre noi se află fără încetare în negocieri și în gherilă cu sine însuși, grație filosofiei.

filosofia constă întotdeauna în a inventa concepte. nu mi-am făcut niciodată griji în privința unei depășiri a metafizicii ori a morții filosofiei. filosofia are o funcție ce rămâne perfect actuală, a crea concepte. nimeni nu o poate face în locul său. desigur, filosofia a avut dintotdeauna rivalii săi, de la „rivalii” lui platon și până la bufonul lui zarathustra. astăzi, informatica, promoția comercială, comunicarea sunt cele care își apropriază cuvintele „concept”, iar acești „conceptori” formează o rasă obraznică, ce exprimă actul de a vinde ca fiind suprema gândire capitalistă, cogito-ul mărfii. filosofia se simte mică și singură în fața unor asemenea puteri, însă dacă i se va întâmpla să moară, atunci va muri de râs.

gilles deleuze, „tratative”

foto: rafael minkkinen

No comments: