Cuba Libre

chat

2012-02-02T04:38:00.003+02:00

link

она всегда переживает
что он ее скоро разлюбит
какова хрена эти мысли
наверное он просто спит

more kcrw

2012-01-12T11:03:00.004+02:00

пра*об

2011-12-12T12:26:00.005+02:00

вот наконец-то дура Анна
узнала правду о себе
но eй сначало нужно было
резать себе ногти

организация по миграции

2011-12-02T09:54:00.005+02:00

ну даже если ненавидишь
бросить курить я не смогу
ведь мне и так уже хреново
что ты за границей

Migrants as Entrepreneurs: The Lively Neighbourhoods of Józsefváros

2011-10-13T19:05:00.006+03:00

Colourful and vibrant, the 8th District of Budapest is home to the most concentrated immigrant communities from the capital city. The first migrants to enter Hungary and come here were the Chinese, who arrived in the years following the collapse of the communist regime.

Together with the Arabs, who started settling in the neighbourhood a decade later, the Chinese constitute nowadays the most numerous migrant populations in the district. As several Vietnamese and Turkish small businesses are also important parts of the picture, the infamous 8 ker. shows signs of developing an image of a groovy cosmopolitan village – an attraction for tourists, and a study object for sociologists. But this perception is not shared unanimously by native Hungarians, who live in the district: due to poverty and controversial public policies in the area, stigma against immigrants and socially vulnerable groups (Roma, homeless) is flourishing.

The Business Plan
If, at the beginning, the new-comers rented property from Hungarians in order to pursue their commercial activities, an increasing number of immigrants in the eighth district become owners of estate hosting shops, barbers, travel agencies, and gyors büfés. That is, commerce is going pretty well in Józsefváros: a Chinese trader from Népszinház Street, who settled in Budapest in 1994, believes that business opportunities in the neighbourhood are great and thus called for two of his siblings to follow him to Budapest. He used to work in the Four Tigers market, but he managed to collect money to open his own shops. Still, the market is the place where he gets his goods from, and he says it is easier for a Chinese to bargain there. He handles basic Hungarian, watches local TV and thinks that ‘the important is what happens here’ (in Hungary, a/n). Another entrepreneur, a Vietnamese owning a travel agency in Orczy Square, gave up a good job opportunity in Germany offered to him after finishing studies, because he found business in Budapest to be ‘more challenging’. Nonetheless, he constantly needs the help of his fiancée, who is also from Vietnam and who came to Budapest in 1993, because unlike him, she speaks Hungarian and can deal with official documentation.

The Labour Market
For some businesses, though, the work is not so successful. A Syrian mechanic, who arrived in Hungary in 2000 and later married a Hungarian woman, had to invest in a second shop just because one store ‘was not enough to make a living’ for his family. He says it is even unnecessary for him to stay at work all day, because there are too few customers: they can call him at the number he wrote on the door, as he lives close to the shop. This technical supply store was opened in addition to a ‘100 Forint’ he bought immediately after he settled in Népszinház Street. A hairdresser from Egypt, who came to Hungary as a refugee at the age of 20, managed to get employed in a fodrász in Orczy Square only with the help of his Arab acquaintances from the neighbourhood, and after going through three temporary jobs. He dreams of opening his own salon, but realizes that he needs more money and has to learn better Hungarian: the shop where he works now is rented by an elder Egyptian man from a Hungarian-speaking Vietnamese.

Multikulturalizmus
The willingness and abilities to integrate within a host society tend to be generalized in terms of the migrants’ origins: Chinese people are usually believed to master a decent level of Hungarian, Arabs – the best, while the Black are regarded as the most closed, obscure communities. After all, it is obviously a matter of personalities. Although he doesn’t speak Hungarian well, the Syrian mechanic says he has more Hungarian friends than Arabs; moreover, his children have Hungarian classmates only. On the other hand, he claims that unlike in Syria, in Hungary people can be aggressive and shout at each other with ugly words. His wife and kids are Muslim, too: they follow Syrian traditions and cook mainly Arab food. The Chinese merchant considers himself Hungarian and he would like to be perceived as such by Hungarians, as well; the Vietnamese businessman believes he is half Hungarian and half Vietnamese: ‘I live in Europe for a long time, so I would think that my heart is Vietnamese, but my head is something different.. In Vietnam we think about democracy and many other things differently than in Europe’. He plans to apply for Hungarian citizenship when he learns the language. The Egyptian young man has been well-received by his wife’s family; he finds Hungarians ‘very nice’, but he keeps his Orthodox religion and regrets that he doesn’t have time to practice it as he had in his motherland. Everybody in our story seems to be in good relationships with native Hungarians, with the exception of an old fellow who always quarrels with his Syrian neighbour: ‘Go your country! What you doing here?’ – ‘Very like communist this man’, thinks the mechanic.

The District
‘If you live here for a long time, then it is even safe’, laughs a Hungarian shop manager from Népszinház Street. He was born and used to live in the district, but moved to Kispest, because of the very poor public safety in the area: Roma youth steal a lot. The man is also very upset that many Chinese and Vietnamese traders don’t pay appropriately the taxes and sell counterfeit products, which damages his business. On the other hand, he isn’t bothered by the Arabs, who have ‘normal prices’: ‘We can compete with each other. He sells cheaper, I try to sell cheaper too’. The most recent change that he observed in Józsefváros is the significant increase in the number of Black people, and what makes him suspicious of them is that nobody seems to know from what do they live. A tailor in the same street is slightly more positive: she says the district became safer and more interesting in the past two decades due to immigrants’ commercial activities unfolding here. Even the Roma changed their behaviour, thanks to the omnipresence of security cameras. But the woman agrees that the Black persons are the most worrisome: she believes they come to Budapest in order to marry Hungarian girls and put a hold on EU citizenship. Other than that, she is convinced that the bad reputation of the district should be ascribed to poverty and homeless shelters, not to the migrants. The older generation of Hungarians appears to be less open-minded, though: a couple of jewellers in Népszinház Street, who have been owning for a long time a watch shop, are outraged by the turmoil caused by immigrants and homeless. They feel hurt that the state is helping them so little after a lifetime of work in Hungary, while migrants have so many benefits. The spouses find Chinese very dirty, and they cannot explain themselves how come that they find jobs when so many Hungarians are unemployed. So, they admit that migrants actually work hard and they respect them, in this sense. Nonetheless, they argue that Hungarian culture should ‘be forced into immigrants somehow’. In their opinion, the Chinese market and the shelters for homeless (e.g. in Dankó Street) have harmed the district to a great extent, but they still like it and because they are old, they don’t plan to move away: ‘Én magyarnak érzem magam és ő is, nem semmiképpen nem hagynám el a hazámat, én tősgyökeres budapesti vagyok!’

Interviews used to illustrate the lives of labour immigrants in Józsefváros have been kindly provided by Boglárka Szalai of TÁRKI Social Research Institute. The image is courtesy of REORIENT - Migrating Architectures.
The article is part of 'Migrants in the Spotlight' Programme, developed by IOM Budapest.

primarul gunoier

2011-03-16T17:19:00.009+02:00

de patru ani de când nu mai locuiesc în chișinău, mă întorc în vacanțe, ca să găsesc un oraș mizerabil, urât și înecăcios. am văzut orașe mai mari și mai mici decât chișinău, nu de fiecare dată mai bogate, dar întotdeauna mai curate.

acum că am învățat suficient de multe despre „how should municipalities deliver quality services to their constituency in order to get re-voted in office”*, nu mai sunt doar un cetățean supărat. toată smiorcăiala legată de comuniștii buclucași, care l-au împiedicat pe primarul tânăr și bine intenționat să reformeze instituțiile municipale, nu mă mai mulțumește.

de aceea, vreau un primar care, dincolo de a pronunța și ortografia corect cuvinte ca:
- democrație
- drepturile omului
- responsabilitate
- transparență
- eficiență etc. etc.
să poată organiza.. colectarea gunoiului și curățirea străzilor. restul mă interesează considerabil mai puțin. vreau un primar gunoier.

*references

Despre promisiuni. Scurt răspuns pentru Ion Ceban,

2010-10-13T20:11:00.006+03:00

la insistenţa şi persecuţia căruia, voi explica rapid de ce cred că pcrm dă dovadă de marasm, atunci când face asemenea declaraţii.

1. MARÁSM s. n. 1. demoralizare, decădere morală, descurajare. ◊ stare de stagnare, de criză (economică, politică, socială etc.)

este evident faptul că, prin intermediul comunicatului de mai sus, pcrm ţinteşte în alegătorii creduli şi inculţi politic. prin urmare, declaraţia este nimic altceva decât un simptom de criză de idei. bad job.

2. mai mult, comunicatul este vag şi lipsit de orice dovezi. după cum au întrebat în discuţia de pe facebook D. Alaiba şi V. Lutenco, era cazul ca pcrm să explice clar despre ce beneficii sociale este vorba, dar, mai ales, din ce resurse vor fi acoperite. very bad job.

3. I. Ceban ne-a promis luni ca va reveni în două zile cu detaliile de rigoare, lucru care nu s-a întâmplat până astăzi, pentru că, îl citez "mâine e ziua oraşului, las pe vineri".

awfully bad job, guys. you're not very fond of keeping promises, even on facebook.

clutching pictures

2010-08-11T16:40:00.002+03:00

Draft of Project Proposal

2010-08-04T14:47:00.009+03:00

dragă chișinău,

nu mi-e deloc dor de tine, pentru că aici e totuși mai răcoare, apa din lac este potabilă, berea este ieftină și sănătoasă. but there I am, still working for you.

paaaa!

Denumirea proiectului
www.pasageri.md

Echipa
1. Web Development & Graphic Design: Sandu Cojocari, Ion Dodi, Dumitru Belous, Eugen Bâbâlici.
2. Business Advising: Sergiu Cibotaru, Ion Dodi, Eugen Bâbâlici.
3. Social Development & Integration: Irina Breahnă, Adriana Pânzaru.
4. Visionary: Ana Gurău.

Conținutul propunerii de proiect:
1. Filosofia și obiectivele proiectului
2. Descrierea problemei
3. Soluții. www.pasageri.md: prezentare, modalitate de utilizare, avantaje.
4. Posibilități de dezvoltare și integrare a proiectului.

p.s.: efectele speciale urmează.

how's your research going?

2010-07-05T12:00:00.015+03:00

în continuarea studiului de caz pentru teza de licenţă, m-am bucurat să aflu recent de iniţiativa unor prieteni din Chişinău de a organiza Social Innovation Camp, pentru care am înaintat ideea unui proiect web 2.0.

sunt multe lucruri care mă deranjează la acest oraş, şi n-aş vrea să ţin la el doar pentru că îmi place să cred că e "al meu". pentru SI Camp, am încercat să aleg o singură problemă, dar aceasta s-a dovedit a fi plurivalentă, necesitând, prin urmare, un set întreg de soluţii.

mobilitatea este unul dintre elementele vitale pentru un oraș; în chișinău, totul pare să adoarmă după ora 23:00 - nu mai circulă decât taxiuri și autoturisme particulare. eu trebuie, de cele mai multe ori, să am grijă să plec acasă înainte de această oră, din simplu motiv că nu am chef să cheltui pe taxi. acest efort mă frustrează și mă obosește.

cred, de aceea, că transportul public de noapte ar fi o soluție și, deși mi s-a reproșat că lumea de prin cluburi va continua să comande taxi, eu aș merge bucuroasă acasă cu troleul și sunt convinsă că mulți ar face la fel. after all, sunt banii de o băutură în plus on a friday night :)

care e, în general, problema noastră cu troleele și autobuzele? faptul că se mișcă greu? nu neapărat. maxitaxi-urile opresc la orice pas, enervează pe toată lumea și produc o mulțime de accidente.

faptul că „put”? no way! vara în microbuze - a no go. în plus, troleele și autobuzele sunt incomparabil mai spațioase.

m-am gândit că, de fapt, ceea ce nu ne place la trolee și autobuze, e că trebuie să le așteptăm mai mult. de ce? logic, sunt mai puține, circulă mai rar (respectiv, poluează mai puțin, both chemically and phonically).

pentru că moldova este una dintre țările cu cel mai rapid internet din europa (ceea ce demonstrează popularitatea acestuia), un proiect IT ar rezolva cel puțin un aspect al problemei (odată ce introducerea troleelor de noapte ține exclusiv de competența APL). mai exact, este vorba de o hartă interactivă a chișinăului și a rețelelor de transport public, pe care utilizatorul să poată vizualiza poziția mijlocului de transport în timp real, precum și orarele de circulație ale autobuzelor și ale troleelor.

platforma poate fi, în mod evident, dezvoltată, pentru a oferi și alte informații orășenilor. ideea rămâne însă de a-i motiva pe aceștia să utilizeze transportul public și de a le creea mai multe posibilități de mobilitate.

SI Camp poate să-mi ofere oportunitatea de a anima acest proiect.

so damn fucking good

2010-06-11T01:42:00.002+03:00

the veins of which have broken me down

2010-06-07T00:49:00.002+03:00

vara e frumoasă numai noaptea, iar clujul e cel mai frumos vara.

senină și tristă, îmi voi fi băut și-acest pahar, și-apoi mă voi fi cărat de-aici.

te-am locuit suficient, totuși. te cunosc prea bine și tocmai de-asta mă voi întoarce, implorând căldură.

cred c-am fost un orășean responsabil. pups!

a gift to the gutter, a gift to the city

2010-06-04T00:33:00.002+03:00

situation got better?

2010-05-26T01:35:00.002+03:00

night before exam

2010-05-24T14:04:00.003+03:00

templates

2010-05-19T13:59:00.002+03:00

these philosophers! they write only about wise things and I often pursue an outrageous feeling that I would never be able to get acquainted with all of them, because wise things are so many.

they also write about friendship, most likely because they consider friendship a wise thing to enterprise. but these philosophers, they have a serious problem, since they always tend to write, very wisely, as well, and create nothing but ideals, and I believe they're disappointing this way.

I don't believe in friendship, because people are weird and I'm afraid I would never get to understand them or the way they treat me or the way they behave. I agree, of course, that friendship is a wise idea, and a very cute one, too, but this doesn't make it become more than an idea.

people! they are disappointing, and I sometimes wish they functioned like machines and things were so much easier and I weren't afraid of them or their behavior.

yes, I wish behavior and feelings were both quantifiable.

issues

2010-04-12T21:59:00.000+03:00

I can’t control you, I don’t know you well

2010-04-11T23:06:00.003+03:00

psih

2010-03-28T01:53:00.007+02:00

8 - m-am trezit. în mănăștur. am vorbit cu ryjyk. am întârziat la conferință.
10 - am pornit pe jos spre centru. am trecut pe-acasă. m-am schimbat.
11 - am băut cafeaua în flowers, cu ancuța. am pus să cânte last.fm.
12 - am mers la școală, la lansarea de carte a unui filosof maghiar.
13 - am mers la teatrul național. am luat programul „zilei porților deschise”. am stat de vorbă cu george.
14 - m-am întors în flowers. am fumat. am primit de la anca o cutie metalică în care au fost țigări de foi cu aromă de cireșe, pe care o voi transforma în portcigar.
14.30 - m-am întors în mănăștur după calculator. am mai trecut o dată prin flowers și l-am lăsat acolo.
16 - m-am întors la teatru. am asistat la altă lansare de carte, a lui adrian marino.
17.30 - am băut un ceai la cărturești, în teatru. cu george.
18 - încă la teatru. am văzut „visul unei nopți de vară”, repetiție cu public. m-am plictisit.
19.30 - am pornit spre flowers. în „sora” nu era redds, am căutat în alte 3 magazine. am găsit pe memo, colț cu emil isac. am cumpărat. două.
20 - am ajuns în flowers. mai erau flore și neli. și cățelul. a fost și octav.
21 - încă în flowers. am pus lumânări și am stins becurile. au venit mulți oameni. a venit și cristina.
22.30 - am mers cu flore și cățelul la creperie. am început să jucăm. cu neag, maxi, neli și octav. george s-a uitat la meci.
23.30 - adormeam. încă în creperie.
24.00 - am venit acasă. am pus mașina de spălat, soba și boiler-ul. am net, stau pe pervaz. vorbesc cu gila.
3.00 - încă pe net, ca tembela. fumez. e 4.00.

închis

2010-03-26T22:05:00.003+02:00

aici e încă muzică și fum. după geam e arhitectura.

cel mai mult, îmi doresc să nu ajung a-mi regreta niciodată singurătatea :)

emi berczi

2010-03-13T20:57:00.009+02:00

mica mea problemă cu frigul de acasă s-a transformat, în sfârșit, într-o lâncedă și amețitoare răceală, cu puțină febră, o stare dulce, continuă de somnolență, și tone de plapume, în care mă ascund complet, ca să mă încălzesc de la expirație. aș dormi o veșnicie. aș visa fațade din cluj, din bruges, ciocolate calde cu frișcă și țigări de foi cu aromă de cireșe.

dar trebuie să povestesc despre emi.

”sunt trei cărți de filosofie, pe care trebuie să le citești. and you're gonna be all done, all good. critica rațiunii pure, fenomenologia spiritului și ființă și timp.”, mi-a spus ea acum 3 ani, când tocmai începusem facultatea.

tot de la emi am aflat tons of priceless inside info despre școală, profesori, seminariști, cursuri, filosofi, cluj, localuri din cluj, anticariate și magazine; am aflat de last.fm și de flowers, de clap your hands say yeah, de hannah arendt și, mai ales, de o mulțime de alți oameni frumoși. emi, probabil fără să fi vrut neapărat, este sursa accentului meu ardelenesc, de care sigur nu voi mai scăpa niciodată.
în schimb, tot ce-am putut eu face pentru ea a fost să-i aduc de-acasă, când îmi aminteam, biscuți de ovăz sau covrigei cu mac, și țigări (când mai era voie să treci cu un cartuș). n-am citit decât jumătate din critică, 70 de pagini din heidegger, iar de hegel nici nu m-am atins.

brb

2010-03-04T20:18:00.007+02:00

mi-am amintit zilele astea de o celebră caricatură a cetățeanului dependent de internet: prinzând literalmente rădăcini în fața calculatorului. apu eu-s tot cam așa.

în casa mea nouă din cluj (care e, de fapt, destul de veche, dar bine păstrată și, cum s-ar zice, ultra-centrală) n-am net decât dacă mă instalez pe pervazul uneia dintre ferestre și mă conectez la o rețea cu nume dubios. în schimb, casa e plină de tot felul de minunății, dintre care, trebuie să recunosc, m-au impresionat sobele cu lemne, mașina de cusut și.. câinele vecinilor.

dar nu aici este tocmai cea mai mare problemă.

am povestit mai multor prieteni ce cred despre viețile mele paralele, cea de acasă și cea de la cluj: joc două roluri, sunt doi oameni, pe scurt, am două vieți. ultima, însă, se va încheia probabil foarte curând, iar eu mă simt de parcă aș fi aflat că am cancer în metastază și știu exact până când mai am de trăit: 2-3 iulie, 2010.

cred că prietenii mei din chișinău trebuie să afle, în sfârșit, câte ceva despre cei din cluj. george:

seamănă leit cu actorul din „lie to me”, îmi împrumută cărți, nu și-a luat licența în filosofie și este din bucurești. datorită lui, am casa cea nouă despre care v-am povestit.

va urma!

despre ce se mai întâmplă prin oraş

2010-02-17T10:09:00.003+02:00

murdar şi lipicios, oraşul meu cu umeri gri de praf, iese câte puţin din iarna asta, atât de lungă. nu ştiu care sunt strategiile direcţiilor de salubrizare, dar în fiecare an, când se topeşte şi ultima zăpadă, chişinăul este greţos.

dar eu îl iubesc necondiţionat, aşa că îl colind dintr-un capăt în altul, cu maşina şi pe jos, cu treburi de la servici, întâlniri cu prieteni, cumpărături şi pierdere de vreme.

ce se mai întâmplă? păi, în afara turului ambasadelor (despre care poate merită a fi scrise mai multe) pe care îl fac de două săptămâni, a mai avut loc lansarea "nekrotitanium" a planetei moldova şi avanpremierele chiştv. e ok - puţin prilej de discuţii în această infinită plictiseală urbană.

altfel, pulsul oraşului nu mai este dat decât de agitaţia jurnaliştilor, de ambuteiaje, de traficul pietonal din piaţa centrală şi de cel de pe internet.

bună treabă! aşteptăm cu smerenie sfânta zi de duminică, 28 şi apariţia următorului reportaj a lui andrei bolocan.

DC

2010-02-08T17:33:00.020+02:00

direcţia cultură (DC) a consiliului municipal chişinău este cel mai entertaining edificiu din oraş, iar dacă serviciile de taxi ar face statistici, „bucureşti 68” ar fi cea mai solicitată adresă.

dintre evenimentele copilăriei mele, după mersul în ospeţie (la cine ştie ce rude boring) sau la bunici (în exil), cele mai frumoase erau ieşirile la teatrul de păpuşi. mergeam cu mama şi întotdeauna telefonam la „licurici”, ca să mă asigur de ora la care începea spectacolul; 11:00 - de fiecare dată, dar mă distra să întreb.

apoi, cptf. dacă mă concentrez, îmi dau seama că am stat pe etajul 3 al DC mai mult de jumătate din ultimii 5-6 ani. atât de dărăpănat şi de inospitalier! voluntarii aflați în neobosita lor luptă cu traficul de femei, prietenii lui lu, care au devenit şi ai mei, alţi prieteni de-ai mei, scoţieni microbişti, americani, suedezi, bolo care fura markere, cotruţă care dansa, kolobok care n-avea de lucru, gila, ryjyk, ajder, juju (n-are sens să m-apuc să enumer).. toţi au fost măcar o dată în viaţa lor în biroul 310 al DC!

dincolo de aceste intimităţi, trebuie să ne amintim că tot în DC se află şi barul admiral, actualul eli pili, martorul atâtor depravări, precum şi al memorabilului deznodământ al zilei mele de naştere din septembrie, trecut.

și tot în DC e booztime, eheheheeeei! fostul trilux! nu-mi amintesc bine cum arăta numai cu mesele de biliard, dar cele 57.642.039 concerte la care-am fost şi cele 34.9 bln de ţigări pe care le-am fumat acolo, de când a devenit avanpost snails/alternosfera/salsa party/whatever, made it very homelike.

de asemenea, în DC mai există:
clubul city, unul dintre primele fancy din oraş. am fost numai de două ori. forţat.
magazinul matrix (cu soluţii IT foarte ieftine), care astăzi aminteşte numai de legendarul internet cafe de pe partea laterală a clădirii, unde se drogau liceenii :)
salonul oazis, plin de vedete şi de frizeri gay.
librăria din hol și librara ei amuzantă.
terasa maestro și clubul studio. trivial, indeed.
sediul infocom de la etajul 5, unde vin babele să se plângă de facturile mari la întreţinere.
săli de repetiţii ale formaţiilor autohtone şi săli de dansuri moderne și populare pentru copii.
sediul punkt si cartier. (see what i did here? ;)
chioşcul non-stop de ţigări şi proiectul „chioşc” al celor de la oberliht.

lunea trecută m-am angajat în biroul 301.

Chişinău, Oraşul-Stat

2010-01-30T16:47:00.007+02:00

Deși nu are dimensiunile sau statutul politico-administrativ ale Luxembourg-ului sau ale Andorrei, Chișinăul reprezintă, în mod cert, mult mai mult decât o capitală. Pentru că Moldova este o țară cu o suprafață de doar 33 mii km2, iar pe teritoriul Chișinăului este concentrată aproape o treime din populație, Orașul nu este numai centrul prin excelență al statului, ci se suprapune acestuia din urmă, preluându-i funcțiile și calitatea de instanță ultimă la care se raportează întreaga activitate a oamenilor. Evenimentul, înțeles ca ansamblu de relații dinamice, creatoare de lucruri și situații care să conteze, poate avea loc doar aici. Ieșirea în afara Orașului nu înseamnă limitarea accesului la magazine sau la căi de comunicare, ci pierderea aproape completă a legăturii cu evenimentul, cu factorii de decizie asupra vieții și activității persoanei, cu sentimentul reconfortant al importanței. Politicile de descentralizare, inexistente atât în perioada RSSM, cât și după obținerea independenței în anul 1991, par a fi întârziat atât de mult, încât modestele luări de ințiativă ale unor alte orașe, precum Bălți sau Cahul, nu au decât rezonanța unor strigăte fără răspuns. Moldova este expresia geografică a dictaturii sub care s-a aflat după cel de-al Doilea Război Mondial: lucrurile importante s-au întâmplat în Chișinău, și tot de aici au pornit ordinele care să organizeze viețile cetățenilor (Orașul fiind parte a unui sistem mult mai complex – URSS, și supus controlului permanent al Moscovei). Situația se menține până în prezent, deși distorsionată de progresul economic, care oferă iluzia autonomiei locale (a democrației, în genere), prin posibilitatea liberă de a achiziționa aceleași bunuri (din nou, dimensiunile reduse ale teritoriului Moldovei constituie primul factor care a condus la păstrarea acestei centralități și după căderea regimului comunist).

Astfel, Chișinăul prezintă simptomele unui Oraș-Stat, asemănător cu cel descris de către Gilles Deleuze și Felix Guattari (1): capitala este un turn central de control asupra întregii țări (exceptând aici regiunea din stânga Nistrului, conflictul cu care accentuează și mai mult poziția strategică ocupată de Chișinău). Rolul specific orașului (de corelat al drumului, de funcție în cadrul unor circuite) se suprapune celui al statului (de fenoment care face să rezoneze o multitudine de puncte, nu neapărat numai orașe). Ceea ce se întâmplă pe Piața Marii Adunări Naționale (PMAN) din centrul orașului reprezintă, într-adevăr, un eveniment de importanță națională, acesta fiind spațiul cu cel mai înalt grad de vizibilitate și posibilitate de acces.

Odată stabilite, aceste considerații ne impun să pătrundem în interiorul Orașului și să privim asupra unui peisaj urban degradat, fractal și, în definitiv, trist, care ne oferă, însă, structura mentalității unei societăți întregi. Aflat în plină criză de identitate urbană, Chișinăul propune spectatorului un centru vechi, dar devastat de inundații și afundat în mizerie; arhitectură de autor, nerestaurată sau acoperită de panouri publicitare, și imense cartiere-dormitor, dispuse în mod organizat de-a lungul unor bulevarde largi, sufocate de centre comerciale. Nu există o zonă industrială bine definită (și izolată de instituțiile sociale și de spațiile locative), astfel încât uzinele și fabricile, mai mult sau mai puțin funcționale, parazitează fiecare sector al orașului (2). Procesul de urbanizare, care a afectat Orașul odată cu creșterea numărului de emigranți moldoveni, pe remitențele cărora se sprijină economia întregii țări, l-a trasformat într-o localitate cu o numeroasă populație rurală. Anii 90 ne dezvăluie un Chișinău-mutant, în care noii orășeni își amenajau și întrețineau grădini cu pomi și legume în fața blocului, care, în unele sectoare, se păstrează până în prezent. Orașul continuă să se extindă într-un mod necontrolat, iar blocurile, construite rapid și după standarde europene deja, fac din piața imobilelor una dintre cele mai profitabile.

Acest peisaj eclectic se face vinovat de menținerea unui nivel minim al civilității și al sentimentului de responsabilitate și respect pentru spațiul comun pe care îl împart orășenii. Mentalitatea sovietică, atât de adânc impregnată în gândirea lor, îi face să se încreadă în datoria infinită a statului față de cetățeni, iar din discursul democratic (chiar dacă vorbim de unul doar afișat) al ultimilor douăzeci de ani, oamenii au reținut numai partea cu „drepturi și libertăți”. Fără a privi dincolo de privilegiile faptului de a fi cetățean al Capitalei (sau cel puțin locatar al ei, pentru cei veniți), ei se mulțumesc cu comoditatea oferită de omniprezentele microbuze și super-marketuri, dar nu înțeleg de ce este corect și adecvat să manifeste o atitudine civilizată în spațiul public și față de politicul pe care acesta îl instituie. Aici, suntem prinși, însă, în cadrul unui cerc vicios: autoritățile nu investesc în formarea civică a cetățenilor, iar aceștia se comportă pe măsură.

Spațiul urban public, înțeles ca unul de maximă vizibilitate și posibilitate de acces liber, cum sunt străzile, instituțiile publice, fațadele edificiilor și centrele comerciale sau de agrement, este lipsit de un discurs politic clar, ceea ce nu face decât să contribuie la criza identitară generală a societății. Pentru că acest spațiu nu le oferă orășenilor alte semne cu care să se identifice decât discursul publicitar, iar valorile orașului sunt atât de puțin cultivate, se pare că nici nu ar trebui să cerem civilitate de la acești cetățeni. Or, situația în cauză nu poate mulțumi pe nimeni, de unde și intenția acestui studiu de caz. Voi pune în discuție, în continuare, două aspecte ce vizează relația dintre spațiul urban și discursul politic pe care îl debordează acesta: emergența panotajului publicitar și atitudinea față de trecutul sovietic (monumentele comuniste). Din necesitatea readucerii unui alt fel de discurs politic în spațiul public urban al Chișinăului, altul decât cel doctrinar, promovat în perioada sovietică, dar și altul decât cel publicitar, practicat fără scrupule în prezent, voi formula câteva recomandări pentru autoritățile publice locale.

1. Spre deosebire de majoritatea orașelor din România (cu care îmi permit să fac această comparație), Chișinăul este împânzit de panouri și billboard-uri publicitare, inclusiv pe teritoriul centrului istoric. Cel mai relevant exemplu este cel al clădirii de la intersecția străzilor Ștefan cel Mare și Pușkin (3) – una dintre cele mai circulate zone din oraș. Edificiul în cauză, aflat în imediata vecinătate a Primăriei (operă a celebrului arhitect Al. Bernardazzi), dar și a Pieței Marii Adunări Naționale, este acoperit în măsură de 80% de 3 panouri imense, care nu mai lasă să se vadă decât bancomatele de la parter. Prevederile ultimului Plan Urbanistic General (PUG) al Capitalei, însă, stipulează în calitate de obiectiv major conservarea patrimoniului arhitectural al Chișinăului. Am considerat că cel mai potrivit ar fi să cer explicațiile de rigoare chiar de la responsabiliii din cadrul Direcției pentru Urbanism și Arhitectură a Municipalității, care, deși au fost surprinzător de cooperanți, nu au părut să înțeleagă esența problemei. Specialistul cu care am discutat, mi-a prezentat proiectul panourilor, cu intenția de a mă asigura că, din punct de vedere tehnic, acestea nu prejudiciază sub nicio formă fațada edificiului. Aspectul pe care îl ia centrul orașului în aceste condiții nu constituie, deci, o chestiune, în ciuda obiectivelor PUG. Aceasta pentru că, mi s-a spus, amplasarea lor reprezintă o sursă de venit pentru bugetul capitalei. „Soluția inteligentă” pe care a găsit-o Primăria recent, s-a materializat în încheierea contractelor cu câteva firme de advertising, care s-au angajat să contruiască și să întrețină stațiile de troleibuz din tot orașul, precum și coșurile de gunoi de pe bulevardul Ștefan cel Mare, în schimbul transformării acestora într-o multitudine de spații pentru publicitate. Cât despre amplasarea billboard-urilor, în afara câtorva condiții tehnice pe care trebuie să le îndeplinească (faptul de a nu acoperi semafoare, de exemplu), nu există niciun mecanism după care să fie gestionată înfățișarea pe care acestea o dau spațiului urban public. În condițiile actualei crize financiare, multe dintre ele au rămas goale, sau au fost înlocuite cu „mesaje sociale”, cum ar fi „Moldova, Patria Mea” sau „Chișinău – cel mai frumos oraș de pe planetă”. Acestea, în intenția lor de a inocula un mesaj identitar, nu fac, însă, decât să creeze repulsie, sau, în cel mai fericit caz, subiecte de glumă. Or, nu aceasta este modalitatea prin care orășenii pot fi motivați să se identifice și, prin urmare, să manifeste responsabilitate, față de orașul și țara în care locuiesc. S-ar putea obiecta aici că și non-civicul este o formă de atitudine, fapt care să conteste în general necesitatea educării unui nivel adecvat de civilitate. O asemenea abordare a problemei este, însă, neconstructivă: pentru a face posibilă relația dintre acțiune politică și comportament public, este nevoie de instrumente de comunicare corespunzătoare, care sunt reprezentate tocmai de o etică urbană (4), de identificarea cu spațiul public, adică de civilitate și responsabilitate.

Același specialist din cadrul Municipalității mi-a explicat că o concepție-cadru cu privire la amplasarea panourilor publicitare din oraș abia urmează să fie elaborată, dar că nu există un termen stabilit pentru ca aceasta să intre în vigoare și să fie aplicată. Pentru a evita extinderea acestei catastrofe urbane, pe lângă faptul că Primăria ar trebui să urgenteze procedura de elaborare a concepției, echipa de autori ai acesteia trebuie să includă nu numai arhitecți și urbaniști, ci și antropologi, sociologi și designeri.

2. Anii 50-80 au însemnat pentru Chișinău aflarea în cadrul unui amplu proces de reorganizare urbanistică, complet diferit de spiritul în care a fost gândită construcția orașului în perioada interbelică. Din cadrul acestui proiect nu au lipsit instalarea monumentelor de propagandă sovietică, inclusiv la scară națională, în fiecare localitate (în centrele satelor au fost instalate, de cele mai multe ori, monumente ale ostașilor, care „au luptat pentru eliberarea Patriei de sub ocupația fascistă”). În Chișinău, există o serie de asemenea monumente, între care cel dedicat „Eroilor comsomolului leninist” (supus de mai multe ori vandalizărilor amuzante, fiindu-i șterse literele „er”), monumentul „Eliberarea”, statuia ecvestră a lui Grigore Kotovski, erou comunist de război și statuia lui V. Lenin. Ultima a fost exilată din Piața Marii Adunări Naționale, ca o dovadă a unui trecut depășit și rușinos, și ascunsă într-un mic scuar din Parcul „Valea Morilor”. Locul său de monument major național a fost luat de statuia lui Ștefan cel Mare , amplasată vizavi de Piață, la intrarea în Grădina Publică centrală. Imprimată și pe fiecare dintre cele nouă tipuri de bancnote de lei, figura domnitorului moldovean a fost transformată, astfel, în emblema oricărui discurs patriotard (dar și patriotic), fiind percepută ca o personalitate oarecum neutră în cadrul problemei mai complexe și delicate a identității naționale a cetățenilor Moldovei. Mărturii ale trecutului comunist sunt și alte edificii, construite în stilul arhitecturii de propagandă, cum ar fi Complexul Memorial „Eternitate”, Casa Guvernului și hotelul „Cosmos”, dar pentru că deranjamentul creat anume de aceste monumente este cel mai simplu de lichidat, am prevăzut că Primăria va decide demontarea lor în viitorul apropiat. Fapt care s-a întâmplat chiar săptămâna trecută, când autoritățile locale liberale au anunțat că analizează posibilitatea demontării monumentului dedicat eroilor comsomolului, de pe bulevardul Renașterii, în contextul unei inițiative mai largi, care include și redenumirea unor străzi (bd. Moscovei, bd. Renașterii, str. Pușkin). Deși intenția Municipalității este discutată în presă și pe internet, aceasta nu este supusă unei dezbateri publice, care să permită și cetățenilor accesul la luarea deciziilor.

O etică urbană, însă, presupune asumarea responsabilă a trecutului istoric al Orașului, iar aceasta ar însemna valorificarea acestor monumente în calitatea lor de mărturii ale istoriei, care nu trebuie și nici nu poate fi negată. Or, ascunderea monumentului lui Lenin nu i-a anulat existența; acest fapt necesită recunoscut ca atare. În acest sens, atașarea unor plăci la toate aceste monumente, care să ofere informații despre autorii monumentului, data la care a fost instalat, compoziție și stil etc., ar fi o soluție de anulare a actualității monumentului, care este, de fapt, tocmai ceea ce deranjează în prezența acestora în spațiul public urban.

Concluzia acestei sumare cercetări nu poate constitui decât iminența cu care se impune readucerea unui discurs politic adecvat în spațiul public urban, într-o formă complet nouă, care să instaureze o relație constructivă între autorități și cetățeni. Pentru că am demonstrat inițial semnificația de oraș-stat a Chișinăului, nevoia de urbanizare a politicului este cu atât mai stringentă, cu cât cultivarea unei etici urbane în Capitală, ar avea în calitate de consecință ridicarea nivelului de civilitate la scară națională.

Note:
1. Deleuze, Guattari, City/State, în Neil Leach, Rethinking Architecture, Routledge, Londra, 1997, pp. 296-299.
2. Strada Uzinelor și Centrala de Termoficare în sect. Ciocana, fabricile de pâine, cofetărie și încălțăminte, precum și uzina de tractoare din sect. Buiucani, fabrica de confecții din sect. Centru, uzina de utilaje din sect. Botanica, uzinele tipografice din sect. Râșcani.
3. Monument de arhitectură, introdus în Registrul monumentelor de istorie şi cultură a municipiului Chişinău la iniţiativa Academiei de Ştiinţe. Casa a fost construită la începutul secolului al XX-lea. Aparţinea negustorului Tavii Kogan, proprietarul celei mai mari mori din oraş (cu cinci niveluri), care se afla în interiorul cartierului, în spatele acestei construcţii. Casa este ridicată în două niveluri, aliniată cu faţada principală la linia roşie a străzii. Arhitectura este în spiritul eclecticii, cu reminiscenţe neoclasice. Faţada are o compoziţie simetrică, cu două rezalite laterale, cu o asimetrice a parterului, în care se află intrarea în casă, în rezalitul din dreapta, şi intrarea în curte sub forma unui gang carosabil, în rezalitul din stânga. Rezalitele sunt încununate cu atice de forme complexe, parterul în bosaje orizontale, etajul – cu flancarea din doi pilaştri ai ordinului doric.
4. Ioan, Mihali, Dublu tratat de urbanologie, Idea Design&Print, Cluj, 2009, pag. 17.

Morning Becomes Eclectic

2010-01-29T13:20:00.005+02:00

courtesy of KCRW, South California

despre insomnie

2010-01-14T22:31:00.004+02:00

în fiecare noapte, mă culc numai după ce aleg o strategie de a adormi. de obicei, îmi imaginez lucrurile frumoase care aș vrea să mi se întâmple.

de ceva vreme, construcția mea nu mai ține! strategiile mele, atât de atent elaborate, colapsează și mă părăsesc, lăsându-mă singură cu mintea mea nebună. mi-e frică și mă îngrozesc la gândul că nu voi mai dormi niciodată ca un om normal.

aud centrala, aud frigiderul, aud filmul pe care îl privesc colegele de apartament, aud piesele pe care le-am ascultat în timpul zilei, îi văd pe actorii din house, văd mii și mii de locuri și chipuri, deschid ochii și mă văd și pe mine.

sunt cretină. iar tu - cu atât mai fericit.

how to entertain yourself completely

2010-01-06T15:48:00.006+02:00

most of all, I am fond of playing games with my mind. it amuses me, it's easy to trick and make fun of, because it's mine and I can abuse it anytime and for as long as I wish.

the easiest game is the experiment. I build bizarre moments and curious situations, and then throw myself into them just to see what's going to happen to me, how am I going to behave, when am I going to get myself out of the whole 'complication' I've made.

the point? the reason of it? self entertainment. I have fun. each experiment brings me to final conclusions and I love them! I like to think of them as truths I'll stick to for the rest of my life.

now, what does a laboratory researcher normally do when his last big experiment turned out to be dangerous?

ooooh, cut the fucking crap, would you?! you're doing it yourself, so stop spoiling the internet with your hypocrite whining.

what do you want to prove? that you can never replace people? that you'll always be a stranger in that 'wonderful' city you live in? grow up, get serious and do something about yourself.

by the way, this is your mind talking to you.

Biblioteca de Filosofie (III)

2009-12-18T14:22:00.006+02:00

iar m-am trezit prea târziu. dar am alergat, în nebunia mea, la bibliotecă. o colegă mi-a spus că i s-au împrumutat câteva cărți pentru vacanță și m-am dus și eu să cer.

„dar dumneavoastră, domnișoară, aveți permis temporar. sunteți din republica moldova..”

„da, știu, dar m-am gândit că ați putea totuși să-mi permiteți. eu rămân în cluj în vacanță.”

„îmi pare rău, domnișoară. sărbători fericite.”

fericite, my ass. mi-o venit să plâng, blia! să plâng pentru tot ceea ce pretind că sunt și pentru tot ceea ce sunt de fapt. pentru un bibliotecar care nu face decât să respecte un regulament cretin, pentru angoasa pe care mi-o creează mie și multor altora o condiție stupidă. copilul supărat din mine ar fi vrut să strige: „știți cine-i tata meu?” și să arate limba.

de ce să stea cărțile acolo pentru două săptămâni degeaba, blia? sunt acolo în calitate de resurse pentru studenți, suca. normal că voi găsi pe net ce-mi trebe, dar m-a obosit atât de tare toată povestea asta.

'fuck the system' e o huinea. the system always fucks you back.

In Cluj(es)

2009-12-17T15:44:00.004+02:00

se-apropie vacanța. în acest an, otilia a decis, cu greu, să nu meargă acasă de sărbători. câtă indolență! iarna vin acasă o grămadă de prieteni, care au atâtea povești de spus. și prietenii de-acolo, de-acasă, cu care să-ți bei într-o veselie toți banii. și să tot râzi. și-apoi, familia! cum și de ce să rămâi singur de crăciun?

otilia are o explicație. sigur are, pentru că ea nu face niciodată nimic fără un motiv anume. nu m-ar mira dacă va sta în cluj doar pentru că.. se simte prea bine acolo. are ea o „teorie” a orașului acoperit de-un capac de sticlă, pe care, mai nou, a dezvoltat-o până la cea a unui bibleou, în formă de glob, în care ninge când îl agiți. ăsta e clujul în mintea ei acum: mic, rotund, încapsulat și alb. iar apartamentul ei de pe titulescu numărul 16 e o capsulă ultimă, în care poate sta pe întuneric în bucătărie, sorbind încet din cana ei mare cu lapte.

nici eu n-o înțeleg foarte bine pe otilia. mai ales când spune că ar găti ceva pentru prieteni, sau când se plânge că biblioteca de filosofie va fi închisă pe toată perioada vacanței. în planurile ei, otilia va scrie o licență despre locurile în care te simți acasă, iar în vise (văzute cu ochii deschiși, pentru că ea nu mai visează nopțile demult) va merge la paris și la oxford, iar apoi ar schimba soarta lumii, cultivând marțipan sau administrând o cafenea.

mai devreme sau mai târziu, bibelourile se sparg :)

telecrap

2009-12-06T17:44:00.003+02:00

nouă ore! nouă ore din viața mea prețioasă, petrecute într-un autocar infect, unicul autocar de pe ruta piatra neamț - cluj. care rută are barely 300 km și poate fi parcursă, în mod NORMAL, în maxim șase ore.

în schimb, piatra neamț are pârtie de schi, telegondolă de aproape un kilometru și telescaune, ultraperformante. construite toate cu tehnică și de către muncitori din austria.

guuuuys, what about building your fuckin' railway first? or settling some acceptable bus operators? adică, pontu din teleatracțiunile voastre turistice, dacă nimeni nu poate ajunge în mod decent în orașu vostru?

pontu din banii pe care îi aruncați pe beculețe, energie electrică și alte elemente cretine de urbanism, dacă eu tre să pierd o zi ca să ajung acasă, după ce am avut ocazia de a le admira? piatra neamț, reședință de județ, cu autogară mai proastă ca-n turda! sau reghin.

moldoveni. some things never change. i'm not gonna care about your lighted wreaths, even if they form the word 'infrastructure'. and ya, when i have to leave cluj again, i'll think twice. and then decide not to go anywhere.

beculețe sh muzică în spațiul public urban

2009-12-01T15:07:00.004+02:00

așa m-am săturat de „dibeiturile” estea social-politice din fiecare an.

(blia): este corect sh justificat să sărbătorim 1 decembrie.

normal că pentru RM asta nu poate avea și nici nu tre să aibă statut de sărbătoare națională, tocmai de aceea, tuturor reprezentanților de extreme (de la noua dreaptă sh până la tot felu de bloggeri ruși panicați, din chișinău), un călduros HAI PA!

di ce? deatâta că de la constituirea italiei sh a germaniei încoace, prin conceptu de „național” se înțelege „statal”. or, vorbim aici despre două state independente. și chiar sper că, odată cu trecerea timpului, cei cărora le place să se considere „unioniști” să devină din ce în ce mai puțini.

faptu că eu, în Ro, pot alege cum să vorbesc: așa ca ei să mă înțeleagă sau, dimpotrivă, ca ei să nu priceapă absolut nimic; precum și faptul că eu îi numesc „ei”, demonstrează de ce o eventuală „unire” nu mai reprezintă an issue. nu pledarea pentru aceasta este mesajul din spatele celebrării zilei de 1 decembrie.

așa că, (blia): este corect sh justificat să sărbătorești un eveniment din trecut. mai ales dacă acesta a fost atât de important. argumente sunt o grămadă. toate sărbătorile asta înseamnă. da' eu vă propun asta:

„De multe ori, participand la manifestari simbolice, uitam tocmai sensul profund a ceea ce aniversam. Aceasta manifestare la care participam acum incearca sa ne readuca in minte momentul prezentarii credentialelor de catre delegatii din Transilvania, din Banat, din Crisana, din Maramures, precum si din Tara Romaneasca si Moldova, veniti la Alba Iulia in 1918.

In fond, ce au insemnat aceste credentiale, documente care sunt pastrate cu pioasa grija chiar in acest muzeu? Ce inseamna aceste inscrisuri? Poate putini stiu si poate pe putini ii mai intereseaza cu adevarat. Ele contin semnaturile unor tarani, muncitori, intelectuali ai poporului roman care aveau incredere si isi exprimau increderea in cei care urmau sa-i reprezinte si in ceea ce urmau sa consfiinteasca: unirea intr-o singura tara a romanilor care traisera despartiti de hotare si stapaniri straine. Conducatorii lor au urmat cu sfintenie acest mesaj al credentialelor.” (Emil Constantinescu, 1999)

Biblioteca de Filosofie (II)

2009-11-19T00:01:00.006+02:00

ce m-am distrat azi în bibliotecă.

dintre toți filosofii, cel mai mult îmi displăcea hegel. acum, îmi displace și schopenhauer, dar acesta își merită respectul măcar pentru faptul că este distractiv.

schema funcționează cam așa: iei din Kant numai ceea ce ai înțeles (prostule!), ignorând restul cu expresii mărețe, de genu „și aici a fost marea greșeală a acestui mare spirit” și trântești, în completare, tot felul de „chestii” din filosofia hindusă, upanișade și alte minunății. de la tine nu pui nimic, dar ai, în schimb, obtuzitatea de a accentua faptul că, citez: „nici această concepție nu este deloc nouă. încă heraclit ...”

schopenhauer este un clovn. asta am scris, cu litere mari, pe partea de sus a foii pe care luam notițe. în final, am decis că ar fi cazul ca cineva să inventeze un cocktail din bere și lassi, care să, you know, poarte numele marelui filosof.

Meeting Place

2009-11-09T23:42:00.006+02:00

îmi place atât de mult
ușurința cu care mă-ndrăgostesc

n-am noroc la risc,
dar cred că viața e, în general, prea bună cu mine

mr. freeman, dan perjovschi și știrile
nu sunt decât interese de disciplină

la fel ca și toate celelalte
probleme ale lumii

eu n-am chef decât să plutesc senină
într-un pahar de cuba libre proaspăt

Modeselektor + Apparat = Moderat

2009-09-08T18:33:00.003+03:00

Scenă

2009-09-08T01:50:00.005+03:00

te-am părăsit de-atâtea ori
și tot n-ai înțeles
că wifi-ul și mall-ul nu te fac să puți mai puțin.

cum adică, să mă schimbi așa
pe prima zină? pe sasha bognibov?
pe toate lepădăturile?

pentru asta te iubesc eu, măi?
nu-nțelegi că eu caut șanse
ca să-ți dau și ție?

știi ce? internet și muzică bună
găsesc oricând în altă parte,
așa că.. mă *ut în tine. curvarule!

geopolitică

2009-09-07T23:21:00.003+03:00

natura te înnebunește ca și oamenii; ea prin infinit și ei prin platitudine.

sunt mult prea patriot ca să doresc fericire țării mele.

E.C.

dedikeishn

2009-09-05T03:29:00.004+03:00

îmi plac bărbații frumoși.
tu ești chiar urât
și mai smart decât mine.

fuck off!

* * *

2009-09-03T22:20:00.007+03:00

filosofia nu este o putere. religiile, statele, capitalismul, știința, dreptul, opinia, televiziunea sunt puteri, nu însă și filosofia. filosofia poate cunoaște mari bătălii interioare, dar sunt bătălii în glumă. nefiind o putere, filosofia nu se angajează în bătălie cu puterile, însă poartă în schimb un război fără bătălii, o gherilă împotriva lor. și nu poate vorbi cu acestea, ea nu are nimic să le spună, nimic de comunicat, ea poartă doar negocieri. așa cum puterile nu se mulțumesc să fie exterioare, ci trec de asemenea în fiecare dintre noi, fiecare dintre noi se află fără încetare în negocieri și în gherilă cu sine însuși, grație filosofiei.

filosofia constă întotdeauna în a inventa concepte. nu mi-am făcut niciodată griji în privința unei depășiri a metafizicii ori a morții filosofiei. filosofia are o funcție ce rămâne perfect actuală, a crea concepte. nimeni nu o poate face în locul său. desigur, filosofia a avut dintotdeauna rivalii săi, de la „rivalii” lui platon și până la bufonul lui zarathustra. astăzi, informatica, promoția comercială, comunicarea sunt cele care își apropriază cuvintele „concept”, iar acești „conceptori” formează o rasă obraznică, ce exprimă actul de a vinde ca fiind suprema gândire capitalistă, cogito-ul mărfii. filosofia se simte mică și singură în fața unor asemenea puteri, însă dacă i se va întâmpla să moară, atunci va muri de râs.

gilles deleuze, „tratative”

foto: rafael minkkinen

Media Made In Moldova

2009-08-03T18:21:00.042+03:00

n-am făcut şi nici nu voi face şcoală de jurnalism tocmai pentru ca să aflu că nimănui nu-i şade bine să fure. am impresia, însă, că în facultăţile noastre asta se predă. şi, din păcate, nici să fure n-au învăţat câteva exemplare de "jurnalişti", care, iată, mă fac să-mi pierd vremea nopţile cu print screen-uri şi arhive (colegul meu a explicat ceva mai accentuat esenţa problemei).

1. încep cu cei pe care îi consider concurenţii nr. 1 ai pamparam - site-ul allfun.md, care, mascându-şi furtul prin traducerea în limba rusă, îşi permite să publice tot felul de ştiri, căutate şi scrise de mine mai mult din plictiseală (sau după ce trece gabi din snails în vizită prin biroul nostru; are şi el servici la etajul de sus)

veţi zice, probabil, că sunt prea din cale-afară de panicată şi că, poate, cei de la allfun au preluat informaţia de pe site-ul oficial al formaţiei snails. ei bine, pe lângă faptul că ar fi trebuit să specifice acest lucru, şi acolo, pe snails.md, ştirea e semnată cu numele meu şi cu link spre pamparam

ştire fabricată 100%, după ce-am intrat pe myspace, într-o zi în care nu aveam nimic (mai interesant) de scris

şi ştirea colaboratoarei noastre, zinaida

2. urmează jurnal de chişinău şi misteriosul site music.md, a cărui adresă electronică de contact nu funcţionează şi mă enervează cu failure deliveries.

ştirea despre lidy scarlat (care, să recunoaştem, nu e tocmai o vedetă de top în moldova) a avut o soartă de-a dreptul chinuitoare: preluată pe jurnal, semnată de către o/un oarecare A.G., apoi publicată şi pe music.md, cu referinţă la.. jurnal

3. povestea continuă. olia tira aduce 5 medalii din hollywood. pamparam scrie, jurnal preia, scriind pamparam între paranteze, fără nicio altă explicaţie, de parcă ar fi o greşeală ortografică. ştirea e preluată pe music.md, cu referinţă la jurnal. apoi, music.md au mustrări de conştiinţă şi mai publică încă o ştire, cu referinţă la pamparam. mie nu mi-a venit decât să râd

4. cred că mi se face cam somn, aşa că închei cu un exemplu tâmp de copy/paste, deloc impresionant, din păcate. tot ăştia de pe music.md (oare cine naiba îs?)

Mame fără pizdă: Happening Moldovenesc

2009-07-15T13:40:00.008+03:00

Happening (în engleză: întâmplare, fapt, eveniment în desfăşurare) - mişcare artistică în care produsul este caracterizat printr-o improvizaţie în direct contact cu publicul, bazată pe interferenţa între mai multe forme de artă (spaţiale şi temporale - teatru, plastică, muzică, film, fotografie etc.), având ca scop anularea distanţei dintre realitate şi creaţie artistică.

Deși nu a fost o improvizație, ci un woman-in-fest regizat, spectacolul Nicoletei Esinencu nu poate să nu șocheze prin noul și durerosul pe care îl abordează. M-am bucurat să aflu că e din ce în ce mai tradusă. Nenorocirile ni se expandează, până va afla întreaga lume despre ele.

Care nenorociri? Cele din 7 aprilie, evident. Și ce păcat că am ajuns să ni se facă greață de expresia asta. Am auzit-o peste tot, am consumat-o în știri, posturi de blog și discuții pe la tot felul de mese. Am tocat mințile prietenilor de peste hotare despre dictatura și „revoluția” noastră, se scriu cărți despre mobilizarea tinerilor pe internet!

Nu ne-am ales decât cu ceva de consistența și mirosul unei borâturi, ziua în amiaza mare, pe PMAN. Nimic nu mi-a mai provocat atâta scârbă decât știrile acelea, care anunțau despre cruzimile și perversiunile la care au fost supuși (și supuse) anti-stataliștii (și instigatoarele).

Performance-ul Dorianei Talmazan a recreat perfect o stare. Aceea de după.. (7 aprilie). Știam că imbecila ceea, căreia îi place să creadă că este prim-ministru, avusese atunci un discurs lacrimogen, dar nu-l ascultasem. Acum, l-am trăit. Împreună cu o tonă de alte gânduri despre mine și gunoiul ăsta de țară. Suntem câțiva mai greu de mulțumit, iar „părinții noștri îs niște pidaraj!”.

La Différence

2009-06-12T21:19:00.005+03:00

chiar dacă mă aflu în plină sesiune, zilele petrecute în cluj mă solicită dincolo de obligațiile academice. asta, în sensul în care am parte de-o vreme ca-n visele mele urbane cele mai teribile: răcoare și miros de ploaie, cafele, țigări lungi, filosofie și alte Cărți. erup din mine și curg pe străzi, de la facultate - în flowers, apoi la bastionul croitorilor, și, trecând prin librăria humanitas - la casa matei corvin.

de aproape doi ani, ceea ce încerc să fac, la fiecare contact cu o formă sau alta de filosofie, e să-mi re-aranjez lumea, s-o re-constitui după ceea ce-am mai citit, scris sau ascultat. ieri și azi, însă, procesul acesta (atât de violent), s-a intensificat, datorită unor oameni deloc întâmplători, de existența cărora știu demult, dar revelația cărora, iată, survine abia acum.

aseară, bogdan ghiu a lansat la cluj o nouă traducere din derrida - „despre gramatologie”, eveniment îsoțit de foarte mult bun simț, umor și relevanță. importanța publicației, incontestabilă de altfel, a fost dezbătută la modul cel mai serios, iar teama, modestia și justificările cu care și-a prezentat traducătorul munca, i-a demonstrat cu atât mai mult valoarea.

dimineața de azi a început cu alte două lansări-intenții de critică a raportului tismăneanu, în calitate de discurs anti-comunist. l-am reținut bine încă de la ceva conferință din anul I, și mi-a părut atât de bine că claude karnoouh a rămas același francez ardelenizat (îmi amintește de mine), excentric, dar pertinent. omul ăsta nu încetează să-ți dea motive bune de gândit. sau de râs. dincolo de toate acestea și de inconfundabilul său accent, a intervenit la un moment dat în discuție, aducând ca exemplu situația din chișinău :)

de la 17:00, a trebuit să aleg între două alte evenimente de-a dreptul cosmice. am decis să trec mai întâi pe la librăria humanitas, unde a venit gabriel liiceanu să lanseze cartea „scrisori către fiul meu”. dintre cele trei discursuri pe care le-am auzit, tocmai cel al lui liiceanu made the less sense, ca să zic așa :D încercând să se situeze pe poziții contrare „unui nou gen de autori” - vedetele (actorii, billii clinton, oamenii de tv) și să-și justifice autenticitatea de scriitor, și-a discreditat complet intenția, atunci când a anunțat tranșant „sesiunea de autografe”.

m-am grăbit să părăsesc locația, superbă, de altfel, lăsându-l pe liiceanu în compania fanilor de toate vârstele (a venit chiar foarte multă lume) și am mers din nou la casa matei, ca să ascult conferința domnului ghiu despre criză, anti-criză și contra-criză (bună treabă, nu?:). nu cred că am mai avut parte de atâta actualitate live în ultima vreme, actualitate departe de a fi strict filosofică: printre concluziile scurte și ușor de reținut - puterea digitalului. huh? ;) una peste alta, confruntări între cel mai exotic prof de filosofie posibil - aurel codoban (totul este semn!) și același claude karnoouh, unde se mai pune o glumă catastrofal de bună a domnului ciprian mihali.

fericită că nu mi-am pierdut totuși vremea în humanitas, pentru că mi-am mai dat seama de cum stau lucrurile în problema bucurești vs. cluj-napoca și diferențele care rezultă de aici, am turnat peste toate un beck's, în klausen, alături de câțiva colegi.

peste 10 ore, intru în examen.

Fuck Buddies

2009-06-10T18:54:00.003+03:00

Urban Dictionary: Term used for sexual partners that regularly engage in sexual activities with each other, but do not share the usual emotional attachment of a standard boyfriend/girlfriend relationship.

She's a good friend of mine. We use to drink coffee together, and smoke a lot of cigarettes while talking about stuff, and go to parties and that's what keeps us in touch.

I haven't seen her for a while. So, we met only today. To drink some coffee, and smoke, and refresh the information about what's been happening to us lately. She goes:

"I found myself a fuck buddy."

And smiles, though I can notice she is a little bit ashamed of what she has just told me.

I don't know what to say, and quickly light up another cigarette, and there was some deep silence between us for a few seconds.

And then she goes again, and tells me that they knew each other for a very long time, and that she has never thought about the way things might occur one day. But she thinks it's finally okay, and she is not going to squeeze her brains anymore with issues related to guys and feelings and circumstances.

"I don't know what to say."

That was me saying this. I was so very confused, and she speechlessly asked for some feedback from me, but I couldn't say anything but a naked "I don't know what to say."

She starts losing enthusiasm, and looks at me almost accusingly and goes:

"Why? Come on!"

And I had to say something.

"It never works as in the dictionary. Someone still gets to squeeze their brains with feelings and circumstances after all, and this is a fuck buddy speaking."

Tracks At A Glance

2009-05-29T00:46:00.011+03:00

track reviewing is my latest and finest challenge. since I don't do this within the magazine, I'll give it a try over here. I thought it would be better for me to start with some songs, which I have been continuously listening to during the past few days.

1. Firestarter by The Prodigy

an immediate, yet an obsolete.. obsession. if someone asked me what is my religion, I would answer 'prodigy'. the fire starters. jesting apart, this track is awfully hot and speedy. the more you listen to it, the better you understand the fine combination of musical elements, with all of them matching perfectly and where nothing is misplaced. the most curious fact is that you never get bored of it. never. it was 1996 when the single has been released, I've discovered it some years later, I still listen to it and so does the whole world around me. it's the song I mostly prefer late at night, when I return home and have some dark and dangerous places to pass through :D

2. Twilight Omens by Franz Ferdinand

this is far from being a legendary piece, but it makes me feel in a very specific way. this might happen because of that stupid tendency of assuming a song's lyrics to your own sorrow :) and the gadget boys from glasgow know exactly how to almost make you cry, when they sing 'I typed your number into my calculator' or 'I hear the radio sing your name, should I give you a call?'. all these, along with the glamorous sound and the shiny voice, make 'twilight omens' my very favourite on 'tonight' (2009).

3. In For The Kill by La Roux

I've always had issues with new music, I'm not an adventurer at all. but, when it came up to this track, thanks to RG, I couldn't stop listening to it. and I guess it's because of the voice, which reveals an acute feeling of pain and resentment. but, at the same time, it's a piece of electro and it perfectly keeps you in the rhythm. and I love the pithy sound of the bell. great job. and quite deserving lyrics, too.

Cluj-Napoca, I'm Yours

2009-05-17T17:32:00.004+03:00

în ultimul an, se întâmplă rar de tot să rămân în cluj pentru mai mult de 5 sau 6 zile consecutive. vin aici și am de fiecare dată impresia că orașul ăsta se află sub un clopot de sticlă imens, de care nu numai că nu trec razele solare nocive (chiar și pe caniculă, poți să respiri ok), dar care îmi fabrică o lume plină de minunății, care mai de care mai frumoase și mai plăcute, pentru o snoabă mofturoasă ca mine.

în lumea asta de sub clopot, duc o viață aproape exemplară, mai ales vara. diminețile încep cu cafele spumoase și însorite în flowers sau în fața clădirii centrale UBB, locuri în care revin de câte 10 ori pe zi :) povestea continuă cu școală, bibliotecă și wifi prin locațiile din oraș. ador căminul 14, tocmai din cauza asta, prefer numai să dorm aici, așa că serile mele includ flowers peste program, concerte și alte plimbări. a neverendingloungesession.

după câteva sperieturi nocturne prin făget, cu câini, debateri și jackdanielscupepsi, aseară am fost în midi, la noisia. se știe, n-am nevoie de alcool pentru dnb, dar clubul ăsta m-a lăsat cu cele mai incredibile imagini.. auditive. după ce mi-am scos sufletul dansând, am stat vreo oră aruncată pe-o canapea, doar ca să ascult muzica. vorba ceea, fuckmybrains!

printre evenimente mari și mici, gen vernisaje fotografice, preteni și colegi sau bere cu profesorii și invitații lor arhitecți, de la bucurești, se conturează imensul meu regret că iată, trebuie să ies în curând de sub clopot. să-l ridic și să mă strecor pe sub el, ca să merg în chișinău (nu mai zic 'acasă', pentru că nu mai știu ce să cred). și acolo, redevin rece, iau atitudini, calculez și mă tot gândesc cum naiba să fac să fie mai bine. la ce bun atâta angoasă?

moldova paşte fericit

2009-04-17T01:43:00.003+03:00

nu mai pot de-atâtea ştiri. de ştiri din proaste în şi mai proaste, iar apoi în ştiri care penetrează sângeros limita umanului, a imaginabilului şi a bunului simţ.

îmi promit în fiecare dimineaţă a ultimelor zece zile să nu mai citesc ştiri. să-mi las creierii în pace, să planific, să pot să mă concentrez şi să-mi reabilitez senzaţia de control asupra lumii.

dar crimele se întâmplă, se lasă descoperite şi mă urmăresc, pentru că totul se vede.

paştele care vine e ridicol, perfid şi grotesc. nimic, niciodată nu mi-a mai provocat atâta ură şi greaţă.

A fost sau n-a fost?

2009-04-11T12:07:00.006+03:00

adică, ce-a fost?

e o săptămână de când am urcat, senină, în acceleratul de bucurești, pentru a merge la vot. până duminică, la ora 9pm, când s-au închis secțiile de votare, iar unimedia a publicat rezultatele exit poll - toate bune și frumoase. încrezători și candizi, am avut o zi în care am fost siguri că iată, iată, vine schimbarea! o facem chiar noi! de fapt, tocmai am făcut-o!!

acceleratul a ajuns la ora 4am înapoi în cluj-napoca, oră la care se cunoșteau deja rezultatele preliminare ale scrutinului: angoasa, incredibilul, obscenul și tragicul de toate culorile s-au conturat iremediabil. inspirați de cele mai ieftine filme cu spioni, comuniștii și-au înscenat a doua zi propria distrugere, pentru ca, apoi, să se victimizeze în fața proștilor, să atace românia și să încalce legislația (internațională și, să zicem, națională).

de departe, de-acolo din cluj, toate acestea purtau un caracter de senzație imposibil de redat acum: 30 mii de oameni, revoluție, control asupra parlamentului, arborarea tricolorului autentic pe președinție, lupte de stradă - toate, din vorbele sacadate ale domnului de la „vocea basarabiei”. mai mult, pateticii și americanii, presa extaziată și schizofrenii, nu s-au liniștit până n-au conferit tot felul de titluri mărețe acestei agitațiuni, pe care să le descrie în articole pertinente și posturi de blog: revoluția twitter, the candle revolution, the twitter riots, etc.

au fost articole bune în the economist, pe bbc și la cnn, dar toată treaba asta cu facebook, twitter și revoluția tinerilor devenea din ce în ce mai deranjantă. de ce dracu e numai a tinerilor? adică, vreau să întreb, unde ne-au fost părinții? adică, de ce n-au ieșit și ei să ne susțină și să ne atenționeze cu vigilența lor că printre manifestanți există provocatori? că noi nu suntem decât niște disperați, actori fără aviz la o mare farsă..

ne-am mobilizat și noi în cluj și, începând de marți, am demonstrat în fiecare seară pe piața avram iancu și la monumentul rezistenței anticomuniste. dar, ceea ce am arătat lumii până la urmă, și noi, și cei din bucurești, iași, paris și chișinău, n-a fost decât că există vreo 10 - 20 mii de moldoveni de treabă: studenți și angajați peste hotare, sau studenți și elevi acasă, care se conduc după o altă paradigmă și au o imunitate intrinsecă pentru incultură (politică). atât. restul au lăsat să se înțeleagă cât de indiferentă le este situația. părinților și bunicilor noștri le este totuna!

joi, presa s-a dezmeticit și a început a explica lucrurile din nou: cum a fost cu vandalismele și cu revoluția, care sunt interesele ue și sua (adică, dezinteresele lor), care e implicarea rusiei și a româniei (aici, a se observa doar lipsa de implicare), ce spune opoziția pe care copiii ăștia au votat-o (inclusiv, și ce ar trebui să spună, pentru că, în mare, a cam tăcut) și tot așa. pe final, agitațiunea din moldova a rămas despuiată și limpede ca o amiază de duminică: totul a fost o manevră de a păstra puterea, de a distruge ceea ce se numește (numai!) „opoziție”, de a pune pe fugă și pe moldovenii de treabă rămași în țară și de a rupe-o definitiv cu românia! de a termina odată cu „jiocurile estea!”.

comuniștii au trecut la „contra-atac” (asupra lor, de fapt, pentru că ei au pus la cale „revoluția” și.. offf, nu mai explic. înțelegeți.): după o călătorie aventuroasă dinspre cluj, am ajuns ieri în chișinău ca să-l găsesc distorsionat, prăfuit și trist. presa, inclusiv cea străină, este persecutată, tineri nevinovați sunt răpiți în plină zi (și stradă), toți acei despre care spuneam că sunt „de treabă” (acătării, adică) se gândesc încotro să plece, ca să-și facă o viață nouă și eliberată, o viață în care se poate sta pe facebook!

(apropo, oricât aș vrea, tot nu-mi prea convine plaxo ăsta :D )

e o panică explicabilă, de-acord, dar nu cred că mai trăim vremurile în care vreun regim ar recurge la omucideri în masă. este evident faptul că dacă ne conformăm cu toții, vom dispare în fiecare noapte câte unul-doi, până se spală ăștia de noi (sau până trec sărbătorile și plecăm înapoi, prin românia). degeaba îi criticăm pe europeni, americani, pe filat sau pe chirtoacă, dacă și noi ne comportăm ca niște fricoși impenetrabili și ne schimbăm obsesiv parolele la mail. situația în care suntem acum e ca o stare de natură, un război al fiecăruia contra celorlalți, circumstanțe în care toți sunt suspecți și securiști, deopotrivă.

noroc că oamenii deștepți au scris despre asta cu mult timp înainte de „trezirea moldovei”. thomas hobbes, de exemplu, spunea prin 1600 și ceva că

„din cauza fricii pe care o avem faţă de fiecare, găsim potrivit să scăpăm din această condiţie şi să ne găsim tovarăşi, pentru că, dacă e să fie război, atunci acesta să nu fie purtat împotriva tuturor, fără ajutoare.” (Leviathan)

dacă starea aceasta mai continuă, băgate mi-s picioarele-n orașul ăsta pentru totdeauna. am unde să mă duc și la fel se vor descurca și compatrioții mei acătării.
am dat de la mine 3 săptămâni ca să mai văd ce se întâmplă, timp în care voi ieși pe piață (dacă mai iese cineva cu mine ;), fără să mă deranjeze că netul abundă de numele meu și că, deși sunt 13 persoane cu numele gurău ana, nu e prea greu pentru un securist care se respectă să-și dea seama că eu sunt anume eu. și coldplay tot așa o zis, don't panic :)

bine aţi venit acasă!

2009-04-05T12:26:00.008+03:00

... dar mai bine nu veneaţi, s-a gândit probabil oficialul care ne-a întâmpinat, zâmbind drăgăstos, la intrarea în ambasada româniei din bucureşti. deşi a părut sincer, faptul că se află în serviciul actualei guvernări de la chişinău, îi face pe toţi ai lui susceptibili de culpă. acasă, my ass, ipocriţilor.

cu tradiţionalul patriotism de afişaj, studenţii basarabeni au făcut coadă în faţa misiunii diplomatice, de chiar foarte dimineaţă. dacă ideea de a cânta la chitară piese doina şi ion e potrivită/drăguţă/admirabilă, atunci cea de a-ţi vopsi tricolorul pe obraji sau de a-l lega la fund, îmi aminteşte, în cel mai bun caz, de un meci de fotbal.

iar jandarmeria are grijă să cureţe zona de tinerii "suporteri" ai românismului din moldova, îndemnându-i pe alegători să se care mai repede de lângă ambasadă, dacă tot au votat. vă ziceam, e ca la fotbal. galerie şi jandarmi.

suspectă situaţie. parcă adineaori am fost salutată şi, mă rog, welcomed, aşa de frumos în "casa mea", iar acum mă văd alungată din "propria" curte.

se vorbeşte tare, se vorbeşte în rusă şi, pe de-asupra, foarte urât. se traversează strada aiurea, se scuipă din mers, se îndreaptă ochelarii imenşi de soare şi se fac poze în faţa casei lui gigi. se flutură tricolorul, se cântă "sfântă ni-i casa", se scot paşapoarte. se pun ştampile, se aprind ţigări şi se discută "politică".

"afară", în celălalt bucureşti decât cel din ambasadă, e uber-linişte. casa lui gigi, din vecinătate, are aerul unui muzeu naţional. pe scurt, e duminică.

gila m-a readus pe strada occidentului, într-un lamentabil cămin al universităţii de arte. şi mă tem că rămânem numai cu strada.

Biblioteca de Filosofie (I)

2009-02-10T14:12:00.005+02:00

seria aventurilor mele în calitate de student la filosofie in mirificul cluj continuă. spun ”aventuri”, pentru că toata treaba asta cu studenția numai o aventură mai poate fi. iar culmea aventurii (ca în seria de bancuri la acest subiect) e să fii student la filosofie. in cluj.

în timp ce toată lumea e plecată acasă, iar în cămine pătrunde în sfârșit ceva aer curat, eu mă găsesc bine merci la facultate. asta pentru că așa a fost fixat orarul sesiunii pentru specializarea noastră. dar nu tocmai aici se află problema - clujul e într-un mod plăcut mai bizar în aceste zile de vacanță a tuturor, dar nu și a mea.

dar cum trebuie neapărat să existe ceva care să mă enerveze, aceasta e exact biblioteca de filosofie, care.. se mută. acum. în plină sesiune. dezordine, cărți împachetate, miros de vopsea, praf și dezorientare. iar celelalte biblioteci, filiale ale celei centrale, au program până la ora 15:00.

e 14:35. n-am scris decât mai puțin de-o pagină și am de scris minim 8, până poimâine dimineață. cărțile nu am voie să le împrumut, pentru că sunt student străin. aș citi câte ceva de pe net, dar nu am unde mă duce ca să fie liniște, cald și net. toate împreună. înțelegeți?

înțelegeți, domnule profesor? voi spune eu poimâine, încercând în mod disperat să mă justific pentru tâmpenia unei situații, a cărei vină nu o port.

Câtă disidenţă!

2008-11-14T19:12:00.004+02:00

nu încetez să mă minunez de ţara asta apetisantă în care trebe să trăiesc. o savurez cu o plăcere masochistă, de parcă ar fi prima ţigară de dimineaţă. după ce am asistat la deschiderea fastuoasă (fastidioasă, de fapt) a primului mall din moldova, am trecut şi prin 2 zile în care chişinăul a fost asaltat de mai marii republicilor-surori, veniţi pe capu nostru ca să pună lumea la cale. ce să mai vorbim? suntem importanţi, progresăm, ne mişcăm înainte! atâta poliţie, atâta eficienţă, siguranţă, ignoranţă..
între timp, oamenii sunt forţaţi să coboare de prin troleuri şi să ajungă pe jos până-n puii mei, pe unde le trebe lor, pentru că a fost blocată circulaţia pe centru şi nimeni nu s-a deranjat să facă publice informaţii legate de perturbări de acest gen. oameni săraci şi supăraţi rău de tot pentru leul pe care l-au dat ca să fie alungaţi din trolee mizere şi reci.
între timp, mai marii asistă la mese rotunde şi se gândesc salivând la programul de seară al samitului, la chef, la cricova, la mici şi la mileştii mici.
iar în mall, fastul nu mai încape în buticuri şi se revarsă peste oraş. toate vor fi la locul lor. toate, my ass! în ţara asta lucrurile or să fie pe dos până.. naiba ştie când.

ce să mai zic? tânăr cu spirit civic fiind, îmi bag frumos picioarele şi mă duc la cluj. acolo sunt 2 mall-uri.